RSS Feed
Noi 9

CORPORATE SOCIETY 2

Posted on Duminica, Noiembrie 9, 2008 in Intrebari, imi bag %$&#

Invatam pentru examene si eu, ca omul cu perspective de viitor. Nu stiu care sunt alea insa inca le caut. Cert este ca invatam sau cel putin asa vreau eu sa cred ca se numeste statul cu cartea in fata. Nu pot sa invat fara o muzica de fundal asa ca am dat drumul la radio. Intre melodiile comerciale si de semi-proasta calitate se mai auzea cate o reclama cu una si cu alta, discoteci, cluburi si alte nebunii, exact ce am eu nevoie in timpul studiilor. Pana la un moment in care incepe o reclama la un mare festival in vestitul Hyde Park. Nume de trupe celebre, cantareti mari, staruri si alte alea. Interesant, distractiv, nou si tot felul de calificative erau insirate de boxele combinei muzicale. Am tot ascultat pana cand pe la jumatatea reclamei a zis data. E dupa sesiune. Merg. Nici nu mai intra in discutie. Sunt inca aici, pretul nu e prea mare, trupele sunt foarte misto, adjudecat. Vroiam sa intru pe net secunda doi sa ma uit de bilete, sa mai sun niste colegi sau sa le las un offline sau poate un email, nehotarare. Ce sa fac, cum ii contactez? Totusi e vacanta, jumatate nici nu sunt aici, in orice caz jumatatea importanta. Poate un mesaj pe facebook sau ceva de genul.
Atata abatere de la invatat, pic examenele pentru ca am pierdut timpul cu o reclama si cu o serie de intrebari declansata de aceasta. Reactie in lant. Si totul pana la sfarsitul reclamei, care chiar pot sa spun ca a fost destul de lunga. Care sfarsit a prezentat numele festivalului de muzica. Care nume m-a determinat sa nu mai vreau sa merg la acest uber-eveniment. Mi-a provocat un alt lant de intrebari, o serie de injuraturi si un sentiment foarte puternic de scarba.

O2 Wireless Festival

Sep 30

PIERDEM O VIATA DOAR IN AEROPORT

Posted on Marti, Septembrie 30, 2008 in Intrebari, imi bag %$&#
   Am incerput sa nu mai suport aeroportul. Ma scoate din sarite. Tin minte cand eram mic deabia asteptam sa vad masinariile cum se joaca pe pista si mi se parea asa un mediu exclusivist pentru ca lumea de rand nu are voie sa umble pe acolo. Imi doream sa lucrez la aeroport, dar nu in avion pentru ca imi era frica de inaltimi. asta pentru ca nu mergeam mai niciodata cu avionul plus ca nu ma interesa pe mine de bagaje rupte, intarzieri si asteptari. era aventura. dar ca orice alta aventura, repetata devine banalitate. Si dupa banalitate vine sictir. Iar dupa sictir vine scarba.
    Astfel incat acum imi este scarba de aeroport, avion si tot legat de ele. Din prima secunda in care ajung la aeroport, pe trotuarul plin de mucuri de tigara din fata, usile care se invart si in fata carora trebuie sa asteti pana iti dau drumu si dupa ce iti dau drumu trebuie sa te misti sacadat sa nu dai in niciunu dintre geamurile usii. Dupa care motivul cel mai puternic… asteptarea. Te duci cu doua ore inainte la aeroport ca una dintre ele sa o petreci la coada la check-in. Si injuri de toti zeii ca au 100 de case din care sunt deschise numai doua si nu isi dau seama ca nu fac fata. In sfarsit ai trecut de check-in si acum te duci sa bei o cafea. Dupa ce ai trecut de toate maasurile de siguranta si te-au pus sa te dezbraci la chiloti si sa scoti tot din bagajul de mana, pentru ca poti sa ai bombe prin piele probabil.
    Ai ajuns la barulet si ti-ai luat o cafea care costa de cel putin doua ori mai mult decat la cel mai scump local din oras. Dar fie, e aeroport. Iti gasesti un loc de stat si te asezi sa citesti si sa iti bei cafeaua. Deci in sfarsit puti sa te linistesti putin. NU! Aici incepem sa ne facem nervi din cauza anunturilor care nu se mai termina. Si nu poti sa nu fi atent pentru ca poate sa te cheme si pe tine undeva. Oricum se sta cel putin o ora in plus din cauza intarzierilor si amnarilor care sunt din ce in ce mai frecvente in ultima vreme.
    Ma rog… intr-un final ajungi in avion unde din nou ii blestemi de toti zeii pe producatorii de avioane pentru lipsa de spatiu pe care o ai sau mai mult pentru foamea pe care o au ei. In orice caz nu mori timp de trei sau patru ore.
    Acum am ajuns la destinatie unde odata trecut de imbulzeala din avion te trezesti la bagaje unde astepti sa iti vina gentile. Dupa cum ne asteptam si dupa cum prezic legile lui Murphy al tau bagaj va fi ultimul sa ajunga.
    Il iei pana la urma, pleci si crezi ca aventura s-a terminat. Dimpotriva. Cand iesi  din aeroport din nou pe usile care se invart in sfarsit fumezi o tigareta si incep sa te acosteze dragii de taximetristi care sunt aceeasi in orice parte a lumii: nervosi, insistenti, interesati si foarte contrariati de actiunile  celorlalti taximetristi.
    Iei intr-un sfarsit un mijloc de transport, ajungi acasa sau la hotel, sau oriunde trebuia sa ajungi si te uiti la ceas. Moment in care iti dai seama ca un zbor de doar trei ore a durat mai bine de sapte. Ciudat, dar daca nu ti se pare data viitoare cronometreaza…
Aug 15

CORPORATE SOCIETY

Posted on Vineri, August 15, 2008 in imi bag %$&#
Locuiesc la camin. Dupa cum am mai spus pana acum. Doua cladiri inalte de treisprezece etaje, cu multe probleme si cu atat mai multi idioti. Acesta este un camin particular. Detinut de o societate multinationala. Acum ca am facut introducerea va voi prezenta doua dialoguri(daca pot sa le numesc asa) cu angajati ai acestei societati. Nu glumesc, exact asa a fost.
Prima discutie ia loc la receptie. Eu doresc sa imi arat dispretul fata de regulile impuse.
Eu: Buna ziua. Am o problema. Sunt din romania si urmeaza sa vina sora mea. Este posibil sa stea la mine in camera mai mult de doua zile?
Femeia de la receptie: Nu, ne pare rau dar nu aveti voie mai mult de doua zile consecutive pe luna si patru in total.
Eu: Da, inteleg, dar se poate sa platesc pentru o camera pentru patru zile?
Femeia de la receptie: Nu, ne pare rau dar nu aveti voie mai mult de doua zile consecutive pe luna si patru in total.
Eu: Da, dar, ce as putea sa fac? Sunt student si nu am banii necesari pentru a o caza la hotel.
Femeia de la receptie: Nu, ne pare rau dar nu aveti voie mai mult de doua zile consecutive pe luna si patru in total.
Eu: Am inteles. Dar nu e nici o camera libera pe care as putea sa o inchiriez?
Femeia de la receptie: Nu, ne pare rau dar nu aveti voie mai mult de doua zile consecutive pe luna si patru in total.
Eu: Bine… mi-ati mai spus asta. Insa ce as putea sa fac?
Femeia de la receptie: Nu, ne pare rau dar nu aveti voie mai mult de doua zile consecutive pe luna si patru in total.
A doua discutie, tot la receptie. Statea prietena mea la mine si vroiam sa fie lasata mai mult de ora douasprezece pentru ca avea avion in noaptea respectiva. Trebuia sa plecam la aeroport insa la douasprezece ar fi fost prea devreme.
Eu: Stiti cumva este posibil sa stea la mine pana pe la ora 12?
Femeia de la receptie(alta): Nu, ne pare rau, dar nu se poate sa stea mai tarziu de ora 12.
Eu: Stiu, dar nu se poate face o exceptie? Trebuie sa mergem la aeroport in noaptea asta si ar fi fost absurd sa cautam un hotel sau ceva. Zilele mi-au expirat si nu avem unde merge.
Femeia de la receptie: Inteleg, dar nu putem. Nu este nici unul din superiori la ora asta.dar poti sa trimiti un email.
Eu: Problema este ca nu avem unde sta. Si regulile astea sunt cam de cacat. Adica nu mi se pare normal.
Femeia de la receptie: Te inteleg. Stiu ca sunt. Dar nu am cum sa le schimb eu imi pare foarte rau.
Eu: Puteti sa imi dati si mie emailul superiorului dumneavoastra? Sa incerc.
Femeia de la receptie: Da dar doamna X este foarte exigenta in privinta regulilor.
Eu: Pai vreau sa vorbesc cu un superior. Poate merge.
Femeia de la receptie: Noi suntem vocea doamnei X. Ce iti spun eu o sa iti spuna si ea. Imi pare rau. Inteleg ce zici dar nu pot face nimic.
Datorita stilului tipic din camin astazi am vazut pe unul din peretii acestuia scris cu spray Fuck Nido… (Nido-numele caminului)
Iul 20

CCTV… MA PIS PE EL

Posted on Duminica, Iulie 20, 2008 in imi bag %$&#

Am ajuns sa traim intr-o lume controlata. Si zic asta intr-un sens extrem de rau. Am plecat de la facultate dupa ore, intr-o zii urata, plua. Ca sa nu merg prin ploaie sau sa astept autobuzul, am hotarat sa o iau cu metroul. Odata ajuns pe platforma de la metrou am inceput sa ma uit la sine. Stiu ca intotdeauna gasesc viata pe acolo. Si sincer a inceput sa ma fascineze putin cum pot trai acele animale intre sinele de metrou. Cred ca cel mai murdar loc pe care il puteau gasi. Da… vorbesc despre sobolani, soareci, soricei sau cum vreti sa le spuneti. Unii sunt chiar draguti. Mici si lipsiti de orice simt de orientare. Si am inceput sa ma aplec sa vad cat mai aproape de perete ca acolo se petrece toata actiunea.
Am inceput sa ma aplec dupa cum va spuneam ca era un pui de soricel care se juca pe acolo. Si a trebuit sa vad mai departe. Sa va explic cum arata peronul de metrou in Londra… e murdar. Cum cred ca e orice metrou, in afara de cel din Moscova. Peronul este ingust si inghesuit. Pe perete in fata sunt reclame, in spate iar reclame. Si pe platforma la aproximativ patru zeci de centrimetri de margine este o dunga galbena. Aceasta dunga te atentioneaza sa nu treci mai departe sa nu cazi sau sa te loveasca trenul. Ma rog, ati inteles e o dunga galbena. Eu, in povestea mea cu soricelul dragalas, Ratatouil, am uitat de dunga galbena. Era plin de oameni pe peron asteptand trenul sa ii ia si sa ii duca. Si la un moment dat se aude de undeva o voce usor distorsionata “please, stand behind the yellow line”. Nu am auzit prima oara, asa ca a trebuit omul plictisit sa mai repete de trei ori. M-am uitat pe tot peronul si nu mai era nimeni care sa stea ca mine. M-am uitat in toate partile si nu imi spunea nimeni nimic. Pana la urma dupa ce acea voce plictisita s-a transformat intr-un tipat nervos, m-am indepartat cat am putut de acea linie de cacat. Si m-am gandit… futui camerele masii cu cine le-a inventat ca nu ma lasa sa ma uit nici macar la un soricel.