Intr-o padure pierduta, pe undeva pe la marginea lumii, nu se vedea decat verde. Nici urma de om inafara celor 200 de persoane care locuiesc in zona. Cate o casa pe ici pe colo. De la una nu o vedeai pe urmatoarea. Erau 200 de oameni ramasi dupa ce marea majoritate o taiase spre oras. Ramasi din generatie in generatie cu aceleasi obiceiuri si aceleasi metode de a trai, fara tehnologia moderna, fara masini, fara radiouri, mai vedeai din cand in cand cate un fieras†rau electric sau un circular. Era si un drum forestier pentru vremea in care mai trecea cineva prin catunul lor. In afara de asta era centrul cultural al localitatii. O cladire din lemn mai inalta decat restul si ornamentata cu sculpturi felurite, mileuri si carpe facute la razboi, ulcioare din lut. Aici se strangeau toti locuitorii catunului pentru a discuta problemele zilei de ieri si planurile zilei de maine. Era un satuc linistit, fara contact cu lumea din afara.aveau tot ce le era necesar. Lemn din belsug, animale, legume si fructe, orice.
La un moment dat, pe drum au inceput sa se auda trambite, trompete, tobe. O voce de barbat rasuna printre ele.o voce extatica a inceput sa strige sloganuri inca prea departe pentru a se intelege. Cand s-a mai apropiat se putea intelege vag cum barbatul striga: “Moros pentru primar, pentru un sat mai curat si mai frumos.” Dupa o pauza scurta vocea, din ce in ce mai aproape, isi reincepu recitalul: “Vreti lumini pe strada? Vreti drum asfaltat? Vreti bar? Pentru asta si multe altele votati cu Moros.”
Linistea satului a fost perturbata. Toata lumea, cu mic cu mare s-au adunat pe marginea strazii pentru a vedea ce se petrece. Copii au primit dulciuri, ciocoloti si tot felul de fructe exotice, iar pentru cei mari, a fost organizata o masa festiva cu miel la protap, vin de butuc si tuica buna. Si pe langa asta au primit fiecare cate un cozonac si 2 litri de vin de ocazie.
Dupa asa spectacol, in doua saptamani, Moros a fost pus in scaunul de primar. De aici incolo nimic nu a mai fost lafel in micul sat pe numele lui Costesti. In urmatorul an padurea nu se mai apropia doar la 17 km de localitate. In mai putin de doi ani au inceput constructiile. Doua pensiuni si un magazin universal. In doar cinci ani locuitorii Costestiului au fost mutati din casele batranesti, majoritatea pe motive juridice.
Linistea nu se mai gaseste la capatul lumii.