Astazi ne-am plimbat aproape toata ziua, toata ziua insemnand de la 11.3o, ne-am trezit si Andra ne-a sunat sa mergem sa mancam la un alt restaurant pentru barangi (asa le spun ei strainilor) am mancat un senvis cu humus si salata… bunicel. Mancarea, apropo, nu e o problema, nicidecum. Dupa masa si binenteles o cafea traditionala cu gheata si foarte tare dar foarte buna, ne-am despartit de Andra si am inceput sa batem orasul la pas. Impresii generale: toata lumea zambeste si ne face cu mana si traficul zapacit din toate partile, din nou, apropo, era sa ma calce un moto eu fiind pe trecere iar el pe contrasens pe strada cu sens unic. Probabil ca cele doua impresii sunt cam generale dar sunt prea puternice ca sa nu fie mentionate. Inafara de asta, toata lumea vrea sa iti vanda ceva si sunt atat de draguti incat nu le faci fata.

Ne-am plimbat, am plecat de la restaurant si am ajuns la Monumentul Independentei construit sa arate ca unul din turnurile de la Angkor in 1958 in cinstea iesirii de sub Franta. E ceea ce am avea noi sub forma unui arc de triumf… Mai departe am mers pe langa institutul Buddhist, nu o mare atractie, ca sa ajungem la Palatul Regal. Pe drum ne-am oprit la Wat Botum, un templu modern cu gresie pe jos, maricel si destul de neinteresant. Nu am intrat la Royal Palace pentru ca am zis sa ii asteptam si pe ceilalti asa ca am continuat pe malul Mekongului unde este foarte frumos si foarte plin de baruri happy pizza, despre care va voi spune mai multe dupa ce voi fi mancat, cert e ca are in componenta ceva happy, si am ajuns la FCC (foreign correspondance club) o terasa la etaj cu scaune din piele si din nou numai straini. Sar repede peste intamplarile de peste zi deoarece sunt maxim de turistice, la capitolul asta ăutand sa mai adaug faptul ca am fost si la Wat Phnom, cel mai important templu din Phnom Penh, construit pe singura colina din oras. Foarte frumos, cum urci pe scari, simti miros de betigase parfumate. Ma asteptam sa fie mai mare dar probabil fiind plin de statuete pare mai mic.

De la Wat Phnom am luat-o pe jos pana la monument inapoi , la 6 incepea meitatia la Wat Lanka, un alt templu langa monumentul independentei. Am intrat in curtea wat-ului la ora sase fara zece, am stat nedumeriti acolo timp de 10 minute si apoi am intrat inauntru ne-am pus in pozitia de meditatie, binenteles, in mintea noastra, pozitia era complet incorecta si am inceput sa ne uitam in jur ca prostii. Cristi se uita la mine, eu la el si ne venea sa radem de cat de mare prostie e meditatia. Pe la 6 si 10 apare un calugar buddhist sa ne invete cum sa meditam… Noi defapt nu meditam… Pozitia spatelui, picioarele, mainile, ochii inchisi, mintea goala tot era gresit la ce faceam noi. Nu polemici, nu religii, nu filosofii, liniste absoluta. Armonie completa. Trebuie sa iti simti toate miscarile involuntare, tot ceeainsemni tu, esenta fiintei tale. Exact senzatia dintre somn si realitate. Superb… dar normal, neinitiati fiind, n-am prea reusit mare lucru. Insa ne vom intoarce. A… si apropo, te rupe spatele pentru ca trebuie sa fie perfect drept iar eu pe la jumatatea meditatiei nu ma mai puteam concentra pentru ca imi amortise piciorul drept intr-un hal care nu stiam ca e posibil pana atunci. Extrem de interesant in orsice caz. Dar seara nu se termina aici. Am mers foarte aproape la un restaurant, Herb Cafe, unde am mancat cu Andra si o prietena de-a ei si a venit un baietel de 12 ani care ne-a vandut 2 carti pe 8 dolari pretul normal fiind de 4.

Am stat si am ras vreo ora cu copilasul a carui ultima resursa de negociere era rock, paper, scissors. Daca el castiga ii dai 5 dolari, daca tu castigi ii dai cat a zis prima oara. Asa, putin cate putin, a scos copilul 8 dolari cu doua carti si o masa la restaurant gratis si putine lectii de dictie a frazei Thank you. Copilul vorbea engleza foarte bine.

Prima impresie: aeroportul lor e mai frumos decat al nostru, dar ceva mai mic si mai prost organizat. Cum iesi din avion treci pe la biroul de imigratii, o tejghea lunga la care stau vreo douazeci sau douazeci si cinci de oameni care rand pe rand mai adauga cate ceva la pasaportul tau pana ce viza se vede completa pe una din filele pasaportului care la mine incep sa arate foarte bine cu viza pentru Vietnam si Cambodgia dupa doar douazeci de zile deexistenta, vreau sa cred ca in cei cinci ani pana la expirare va fi plin de vize si intrari… inceput promitator.

In orice caz, despre pasaport pot sa spun oricand asa ca tuk tuk. La iesire din aeroport ne astepta Andra cu un tuk tuk, un soi de caruta trasa de un moto pe care il paranegociezi pana cand ajungi la niste sume fantastice (de mici). Soferul, un individ mic cu gura deschisa mai tot timpul intr-un zambet imens. Scoteam capul prin toate partile tuk tuk-ului sa vad in jur plin de moto-uri, palate si cascarabete din carton presat sau ceva de genul asta. Bar dupa bar aprinse cu luminite de toate culorile si niste culoaruri din stuf pe care stateau aliniate fete. Andra ne spune ca femeile nu ies seara ci doar barbatii se strang sa mai bea o bere si poate si mai mult…

Am ajuns la Andra unde ma simt ca intr-un dilm documentar despre perioada coloniala in Asia, avem o saltea pusa in sufragerie pentru mine si pentru Cristi, o masuta de cafea cu fotolii si o canapea din impletitura si inca o masa mare la geam tot din impletitura la care stau acum. Penumbra, ventilatoarele invart aerul cald si mai racoresc putin camera inalta cat doua etaje… atmosfera: Hemingway habar n-avea.

Strazile sunt pline de contraste, e destul de deprimant. Tuk-tuk-urile sunt nemaipomenite si mai mult decat atat am fost la un restaurant unde stateam pe niste perne pe terasa de la etaj care am inteles ca e mai pentru expati dar are mancare traditional khmera. Superb.

Sa fiu sincer nu stiu sincer ce simt insa e fantastic oricare ar fi sentimentul general.

Titlul zilei, bagajul aviational. Nu am gasit un titlu care sa includa avion si procesul de compunere, deoarece include o oarecare creatie, a bagajului.

Trezire, ora 10, sau pe undeva prin zona aia. Cafea, tigara si geamantan. Am inceput punerea efectiva a obiectelor in rucsacpe undeva pe la ora 12. Buzunarul stanga exterior medicamente, 3 cutii de bandaje mici, o fasa elastica,un sul tifon, o centura de spate cu intarituri de piele dura, 3 cutii pansamente de bataturi picioare, pastile sapunuri si asa mai departe… cere-mi orice ca am, ma duc la razboi. Buzunarul stanga plasa de tantari, tantarii de malarie ataca doar noaptea, cei de denghe doar ziua. Nu esti sigur niciodata. V-as fi spus simptomele bolilor dar n-are rost, cert e ca nu sunt tratabile si sunt naspa din cate am inteles. Compartimentuandral de sus haine si doua role de cascaval Hochland (pentru Andra). Compartimentul de jos, sac de dormit de vara, perna mica, pelerina de ploaie si patru pachete de cafea (tot pentru Andra) poate ca pe-aici se mai da mita tigari si cafea.

Pare scurt dar nu e chiar asa. Am stat la bagaje cel putin 2 ore ceea ce e ciudat ca eu imi fac un geamantan mare in mai putin de un sfert de ora. Si ceea ce e si mai ciudat e ca atunci cand am terminat m-am simtit prost ca nu mai am. E placut sa impachetezi pentru asa o evadare din tot ce stii.

Pana la urma, dupa inca doua cafele, ceva tigari, ceva vizite la toaleta si eu si Cristi eram gata-mpachetati. Ora doua sau trei terminasem cu tot ce aveam de facut mai putin micile ajustari finale care in cazul meu constau in a-mi cumpara deodorant, pasta de dinti si sapun… Protex cu aloe.

Pasul numarul doi pe ordinea de zi, masa. Mititei cu piure, nu mai prin cel putin o luna asa ceva, pur romanesc. Si apoi lenevit pana la ora plecarii. Masina, ora 18.30, aeroport avion, ora 20.55, si apoi avion aeroport, aeroport avion, avion aeroport, aeroport, 4 ore, avion, avion aeroport, vama si gata… Xanax si mancare foarte proasta.

Incep sa reintru in perioada de jazz… n-am mai fost aici de prea mult timp. Nici nu imi mai aduc aminte cand am fost pe-aici ultima data. E genial, Miles ma incanta ca nimeni altul, Summertime este tot ceea ce imi vine in cap. E noapte mai tot timpul, curvele stau la scara blocului si mie asta imi place la nebunie. Nu pentru optiuni ci pentru certificarea faptului ca sunt in Bucurestii cei de toate noptile. Incepusem sa uit ce era acel ceva care m-a atras intotdeauna la tampitu asta de oras. Dar mi-am adus aminte, Miles… Cel mai bun prieten pe care poate sa il aibe omul… Film noir, care e complet justificat pentru ca e intuneric pe bulevardul asta.

Imi vajaie strada in coltul urechii si din cand in cand mai aud un zgomot infundat de tanar teribil care se freaca prin oras cu motorul doar pentru ca poate. Mai sorb o gura din paharul de whiskey cu un cub de gheata care incepe sa imi dea furnicaturi pe gat si imi usuca baza gurii exact unde se termina limba, mai trag un fum plictisit din tigara doar pentru darele care iese dupa ce il scot, e necesara pentru a completa atmosfera si stau comod pe canapea fara sa fac nimic. Scriu si ma uit in gol. Scriu si traiesc un film noir. Ma astept ca din moment in moment sa intre gagica in rochie rosie cu tigara cu sipca in mana fumegand sa imi ceara sa o ajut, iar eu imbracat in pantaloni de stofa si doar cu un maieu alb pe mine sa imi iau palaria din cuier si sa ies pe usa pe care imi scrie numele sub titlul de detectiv particular luminata de reclama de la blocul de peste drum. Sa cobor intr-un jazz-bar unde gasesc toata lumea interlopa din oras imbracati cu camasi elegante si dansand cu femei frumoase si senzuale.

Asta e universul meu, fara ascunzisuri, fara mesaje… pur Miles, Monk, Ella, Luis si asa mai departe. Muzica, oras, cuvinte si senzatii.

incearca sa spui ca ai probleme cand nu stii ce ai

sunt disperat de desfintarea care ma paste

sentinte pe care mi le dau deliberat

incapacitatea de a scapa de sub influenta mea

mal-intentionata adica cu intentia de a ma dezechilibra

Am uitat de dezechilibru, lipsa de confort sau

inconfort, dorinta de libertate sau dorinta de a ma

intemnita in dorinta de libertate.

Franturi mecanice sau franturi ale mecanicii.

rupere de realitate sau blocaj in ruperi…

Ce-mi ceri?

Sa incerci sa spui ca esti disperat

Sa incerci sa spui ca ai probleme cand nu stii ce ai.

Ce-mi oferi?

Lipsa de confort si dezechilibru.

Linistea lipsei de liniste… Sa ai la ce gandi

Incearca.

nu pot sa dorm.  nu pot sa invat. nu am chef. ma plictisesc. n-am chef sa citesc sau sa ma uit la un film. ascult jazz si beau. coleman.

ma plictisesc si nu pot sa dorm, ceea ce imi confera starea de care am nevoi plus de asta sunt putin beat… putin beat pentru ca beau din sticla pe care mi-a luat-o taica-miu de pe aeroport.

concluzie… nasc sub amprenta tatalui meu posturi plictisite si lipsite de somn.

Ideea e, cel putin in conceptia mea, ca mi-am desavarsit existenta artistica.

Asta a fost.

pana data viitoare, MA APLEC, dar nu stau aplecat ca probabil o sa stau mult.

a nu se uita,

a nu se calca,

a nu se lovi,

a nu se ridica,

a nu se atinge,

a nu se rade,

a nu se plange,

a nu se manca,

a nu se misca,

a nu se exista.

a se observa interdictia

Sa te uiti in jur si sa nu vezi nimic,

doar ai ochii de bronz.

dar fii atent sa nu pierzi ceva.

nu stii niciodata cand te spargi

mai rau cand te ridica de brate sau

mai stiu eu cum cu macarale

sa vezi atunci atentie la durere,

nasol sa fii statuie.

roaga-te sa nu te dezechilibrezi.

Sa-ti dai un semn, un strugure sau un ciorchine.

Vrei sa privesti mahnirea-n fata,

Sa lupti continu cu nefericireaa.

Dar stai, ca mai departe sa te-ntrebi

Se merita?

Sa-ti rupi din pielea imbaxita cand e asa frumoasa doar.

Sa pui pe ea tonuri si nuante,

Cand nu mai merita nici natural.

Te rupi de tine si te-ntrebi,

Ca mai normal e natural.

Sa nu aspiri, sa nu te vrei

Mai, mai si inca ceva mai

Ca ei?

si te tai din nou si te intorci.

sa stai la loc in baie sa tronezi

Si sa te-mpaci cu singura creatie demna de atentie.

Sunt schiop pe dreapta,

am ramas intr-un cuvant.

Ala stangu’

femeia, in litere dogmatice.

O imblanzire vaga a unei pisici care traieste in casa.

Am incercat s-o scot afara dar

parca tot degeaba,

nu-mi iese, nu-mi vrea.

Si trag de ea ca sa aibe loc vaca,

pana poate o scot si pe-aia,

ca m-am saturat de veselie.

Am ramas schiop si pe stanga,

aia de mai sus pe stanga se dusese de mult

Am ramas cu mana dreapta-n sus.

In alte cuvinte din aceasta scurta introducere, deduc faptul ca nu mai am nici un subiect, sunt un om fara subiect. Mi-a mai spus ca fac doar jocuri de cuvinte care defapt nu spun nimic, un fel de forma fara fond, imi e greu sa cred ca nu am nici un subiect prin cate am scris pe-aici. Dar ma rog… nu acesta este subiectul pe care vroiam sa il ating in postul pe care il cititi acum.

Ideea este in felul urmator, m-am simtit putin inutil, putin superficial si putin caraghios la toate vorbele prietenului meu, insa abia la ultima fraza mi-am dat seama ca si el e un pic caraghios si un pic inutil, in cam aceeasi masura ca si mine. Daca nu ma joc cu cuvintele ce altceva pot face pentru a imi imbunatati “maiestria”? Intradevar nu are ce cauta ultimul cuvant acolo, este pus special pentru a motiva mai bine indeletnicirea mea. Cum ai putea sa faci orice din cuvinte daca tu nu te-ai jucat niciodata cu ele. Mie imi place sa vad campuri inverzite in cuvinte si munti si baruri extraordinare, si sincer doar in cuvinte ai putea sa pui munti si baruri in acelas context. Este cel mai placut lucru pe care il poti face ca dintr-o relatare sa dai o stare de spirit.

Sa trecem mai departe, joaca educa un copil, iar intre cuvinte eu ma consider la nivelul de sugar, motiv pentru care trebuie sa ma joc. Doar am trecut de patratul care intra in gaura patrata si rotundul care intra in cea rotunda, inca nu stiu nimic de cub si cilindru asa ca va trebui sa ma mai joc putin pentru a mai descoperi cate ceva. Nu va suparati pe mine pentru ca nu stiu sa fiu mai serios in aste indeletniciri, insa seriozitatea aduce cu ea si un dram de lipsa de curiozitate, ceea ce este mai important la mine deocamdata si nu sunt dispus sa o dau pe practici mai comerciale.

Pe data viitoare, care cel mai probabil va aparea tarziu ca deja m-am intrecut pe mine cu doua posturi in aproape o zi.

Pana atunci, ma aplec.