Astazi la prestigiosul Teatru National se joaca premiera unei tragedii grecesti. Este pusa in scena de cel mai renumit regizor al momentului si este jucata de cei mai mari actori din viata culturala a tarii, inafara de unul. Grigore Demetir, un tanar actor, doar iesit de pe bancile academiei, insa se asteapta sa fie foarte bun. Deoarece are rolul principal in piesa din seara asta. O fire foarte romantica si filosofica acest Demetir. In cele mai ciudate momente il auzeai cu inca vre-o fraza inteleapta la care nimeni nu se astepta si pe care de cele mai multe ori nimeni nu o intelegea. Era un tip foarte destept, extrem de pasionat de arta pe care o practica. Insa nimeni nu era mirat de nimic la acest artist ciudat. Era ceva obisnuit sa apara in local cu votka in mana si cu ochii inlacrimati, strigand la Dumnezeu multumindu-i ca exista. Sau prin aprozar pupand mainile tuturor pentru faptul ca a gasit rosii proaspete. Sa nu mai spui ca te lua prin surprindere cand plangea la petreceri pentru ca vazuse in ziua respectiva vre-un copil aruncand cu mancare pe jos sau in oameni sau ma rog. Spunea ca este inuman.
Un talent exceptional nu vine niciodata fara minusurile lui.
Astazi seara urma sa fie prima piesa serioasa in care juca, se astepta sala plina in seara aceea. In jur de 500 de persoane aveau sa fie prezente la cea mai mare tragedie din istoria teatrului.
In dimineata zilei s-a trezit ca deobicei mahmur la ora 9 dimineata. S-a imbracat cu ce a apucat si aplecat spre o cafea. S-a asezat ca in oricare alta zii la masa singur, a luat telefonul in mana si a inceput sa sune la toti cei apropiati de el. A sunat la parinti, la iubita, la prieten si la profesorul de actorie de la academie sa ii anunte ca el dupa ziua de astazi va disparea si ca nu il vor mai vedea de atunci incolo. I-a rugat sa nu intre in panica si sa nu puna intrebari pentru ca stie ce face. A mai spus ca pentru binele artei va trebui sa se preschimbe si ca nu au de ce sa planga daca nu plang din cauza interpretarii excelente din seara care urma.
Bineinteles ca dupa un astfel de telefon oricine ar ramane perplex, insa, dupa cum v-am spus, lumea in jurul lui era obisnuita cu astfel de iesiri. Taicasu tot timpul spunea ca daca nu il primeau aia la academie era demult la spitalul de nebuni. Asa ca nimeni nu a intrat in panica, nimeni nu a pus intrebari.
Se apropie seara. Grigore a ajuns la timp la pregatirile finale pentru spectacol, a mai trecut odata peste punctele importante ale spectacolului si apoi a inceput sa treaca pe la unu pe la altul prin teatru sa le spuna ca ii iubeste si ca apreciaza extrem de mult faptul ca a avut posibilitatea sa ajunga sa lucreze in compania lor, la doi mari actori le-a sarutat mana si le-a transmis fericirea pecare o poarta pentru faptul ca joaca cu ei. Toata lumea se uita ciudat la el. Nimeni nu intelegea, nu prea isi dadeau silinta, toata lumea are problemele lui inainte de un spectacol.
Se deschid cortinele. Iese naratorul, incepe piesa. O interpretare extraordinara din partea tuturor. Actorii sunt senzationali, costumatia nemaipomenita, luminile fermecatoare, scenariul, regizor, tot. Extraordinar. La pauza lumea aplauda 10 minute in continu.
In ultima scena, personajul principal, dupa o serie de greseli se arunca in sabie. Personajul este ingenunchiat in fata publicului, isi pierde vocea. Curge sange pe jos, haina alba se inroseste pe jumatate de corp, pana la genunchi. Publicul sare extaziat in picioare si aplauda pentru realismul interpretarii. Personajul cade intins pe pamant. Se strang cortinele. Lumea tot mai fericita, majoritatea cu lacrimi in ochi, hohotind de plans aplauda cuprinsi de fiorul fericirii pe care ti-o da arta bine interpretata. Se deschid cortinele si se vedea lumea agitata tipand pe partea cealalta salii. Lumea incepe sa se sperie. Se aude un zbierat din primul rand a salii. S-a intamplat ceva. Pentru cateva momente, arta a fost completa. Dupa aia a intrat in scena si emotia reala.
-Mama, o sa ma transform in seara asta. Nu o sa ma mai vezi dupa. Este pentru binele superior. Pentru binele artei.