Catre cei ce vor sa fie statui
De ce sa fii o statuie?
a nu se uita,
a nu se calca,
a nu se lovi,
a nu se ridica,
a nu se atinge,
a nu se rade,
a nu se plange,
a nu se manca,
a nu se misca,
a nu se exista.
a se observa interdictia
Sa te uiti in jur si sa nu vezi nimic,
doar ai ochii de bronz.
dar fii atent sa nu pierzi ceva.
nu stii niciodata cand te spargi
mai rau cand te ridica de brate sau
mai stiu eu cum cu macarale
sa vezi atunci atentie la durere,
nasol sa fii statuie.
roaga-te sa nu te dezechilibrezi.
Individ prin excelenta (sau Sancte mediocritas)
Sa vrei sa simti ca viata ta se duce,
Sa-ti dai un semn, un strugure sau un ciorchine.
Vrei sa privesti mahnirea-n fata,
Sa lupti continu cu nefericireaa.
Dar stai, ca mai departe sa te-ntrebi
Se merita?
Sa-ti rupi din pielea imbaxita cand e asa frumoasa doar.
Sa pui pe ea tonuri si nuante,
Cand nu mai merita nici natural.
Te rupi de tine si te-ntrebi,
Ca mai normal e natural.
Sa nu aspiri, sa nu te vrei
Mai, mai si inca ceva mai
Ca ei?
si te tai din nou si te intorci.
sa stai la loc in baie sa tronezi
Si sa te-mpaci cu singura creatie demna de atentie.
Cuvinte pe post de obiecte si fiinte
Va voi mai enerva cu o serie de trei poezii scrise in momente de pauza mentala:
Sunt schiop pe dreapta,
am ramas intr-un cuvant.
Ala stangu’
femeia, in litere dogmatice.
O imblanzire vaga a unei pisici care traieste in casa.
Am incercat s-o scot afara dar
parca tot degeaba,
nu-mi iese, nu-mi vrea.
Si trag de ea ca sa aibe loc vaca,
pana poate o scot si pe-aia,
ca m-am saturat de veselie.
Am ramas schiop si pe stanga,
aia de mai sus pe stanga se dusese de mult
Am ramas cu mana dreapta-n sus.
