Tema zilei… fai dala adica five dollars. Daca un khmer iti zice fai poti intelege: five, fine, fire, file si orice astfel de combinatie. Eu credeam ca Andra exagereaza dar dimpotriva…

Astazi ne-am plimbat aproape toata ziua, toata ziua insemnand de la 11.3o, ne-am trezit si Andra ne-a sunat sa mergem sa mancam la un alt restaurant pentru barangi (asa le spun ei strainilor) am mancat un senvis cu humus si salata… bunicel. Mancarea, apropo, nu e o problema, nicidecum. Dupa masa si binenteles o cafea traditionala cu gheata si foarte tare dar foarte buna, ne-am despartit de Andra si am inceput sa batem orasul la pas. Impresii generale: toata lumea zambeste si ne face cu mana si traficul zapacit din toate partile, din nou, apropo, era sa ma calce un moto eu fiind pe trecere iar el pe contrasens pe strada cu sens unic. Probabil ca cele doua impresii sunt cam generale dar sunt prea puternice ca sa nu fie mentionate. Inafara de asta, toata lumea vrea sa iti vanda ceva si sunt atat de draguti incat nu le faci fata.

Ne-am plimbat, am plecat de la restaurant si am ajuns la Monumentul Independentei construit sa arate ca unul din turnurile de la Angkor in 1958 in cinstea iesirii de sub Franta. E ceea ce am avea noi sub forma unui arc de triumf… Mai departe am mers pe langa institutul Buddhist, nu o mare atractie, ca sa ajungem la Palatul Regal. Pe drum ne-am oprit la Wat Botum, un templu modern cu gresie pe jos, maricel si destul de neinteresant. Nu am intrat la Royal Palace pentru ca am zis sa ii asteptam si pe ceilalti asa ca am continuat pe malul Mekongului unde este foarte frumos si foarte plin de baruri happy pizza, despre care va voi spune mai multe dupa ce voi fi mancat, cert e ca are in componenta ceva happy, si am ajuns la FCC (foreign correspondance club) o terasa la etaj cu scaune din piele si din nou numai straini. Sar repede peste intamplarile de peste zi deoarece sunt maxim de turistice, la capitolul asta ăutand sa mai adaug faptul ca am fost si la Wat Phnom, cel mai important templu din Phnom Penh, construit pe singura colina din oras. Foarte frumos, cum urci pe scari, simti miros de betigase parfumate. Ma asteptam sa fie mai mare dar probabil fiind plin de statuete pare mai mic.

De la Wat Phnom am luat-o pe jos pana la monument inapoi , la 6 incepea meitatia la Wat Lanka, un alt templu langa monumentul independentei. Am intrat in curtea wat-ului la ora sase fara zece, am stat nedumeriti acolo timp de 10 minute si apoi am intrat inauntru ne-am pus in pozitia de meditatie, binenteles, in mintea noastra, pozitia era complet incorecta si am inceput sa ne uitam in jur ca prostii. Cristi se uita la mine, eu la el si ne venea sa radem de cat de mare prostie e meditatia. Pe la 6 si 10 apare un calugar buddhist sa ne invete cum sa meditam… Noi defapt nu meditam… Pozitia spatelui, picioarele, mainile, ochii inchisi, mintea goala tot era gresit la ce faceam noi. Nu polemici, nu religii, nu filosofii, liniste absoluta. Armonie completa. Trebuie sa iti simti toate miscarile involuntare, tot ceeainsemni tu, esenta fiintei tale. Exact senzatia dintre somn si realitate. Superb… dar normal, neinitiati fiind, n-am prea reusit mare lucru. Insa ne vom intoarce. A… si apropo, te rupe spatele pentru ca trebuie sa fie perfect drept iar eu pe la jumatatea meditatiei nu ma mai puteam concentra pentru ca imi amortise piciorul drept intr-un hal care nu stiam ca e posibil pana atunci. Extrem de interesant in orsice caz. Dar seara nu se termina aici. Am mers foarte aproape la un restaurant, Herb Cafe, unde am mancat cu Andra si o prietena de-a ei si a venit un baietel de 12 ani care ne-a vandut 2 carti pe 8 dolari pretul normal fiind de 4.

Am stat si am ras vreo ora cu copilasul a carui ultima resursa de negociere era rock, paper, scissors. Daca el castiga ii dai 5 dolari, daca tu castigi ii dai cat a zis prima oara. Asa, putin cate putin, a scos copilul 8 dolari cu doua carti si o masa la restaurant gratis si putine lectii de dictie a frazei Thank you. Copilul vorbea engleza foarte bine.

Mai degraba ii spun 0.5 si asta e ultima oara cand voi schimba numerotarea de cea din titlu. Jumatate de zi petrecuta pe drum, in continuare avioane. Cu tot cu fus orar am ajuns la ora 7.30 seara.

Prima impresie: aeroportul lor e mai frumos decat al nostru, dar ceva mai mic si mai prost organizat. Cum iesi din avion treci pe la biroul de imigratii, o tejghea lunga la care stau vreo douazeci sau douazeci si cinci de oameni care rand pe rand mai adauga cate ceva la pasaportul tau pana ce viza se vede completa pe una din filele pasaportului care la mine incep sa arate foarte bine cu viza pentru Vietnam si Cambodgia dupa doar douazeci de zile deexistenta, vreau sa cred ca in cei cinci ani pana la expirare va fi plin de vize si intrari… inceput promitator.

In orice caz, despre pasaport pot sa spun oricand asa ca tuk tuk. La iesire din aeroport ne astepta Andra cu un tuk tuk, un soi de caruta trasa de un moto pe care il paranegociezi pana cand ajungi la niste sume fantastice (de mici). Soferul, un individ mic cu gura deschisa mai tot timpul intr-un zambet imens. Scoteam capul prin toate partile tuk tuk-ului sa vad in jur plin de moto-uri, palate si cascarabete din carton presat sau ceva de genul asta. Bar dupa bar aprinse cu luminite de toate culorile si niste culoaruri din stuf pe care stateau aliniate fete. Andra ne spune ca femeile nu ies seara ci doar barbatii se strang sa mai bea o bere si poate si mai mult…

Am ajuns la Andra unde ma simt ca intr-un dilm documentar despre perioada coloniala in Asia, avem o saltea pusa in sufragerie pentru mine si pentru Cristi, o masuta de cafea cu fotolii si o canapea din impletitura si inca o masa mare la geam tot din impletitura la care stau acum. Penumbra, ventilatoarele invart aerul cald si mai racoresc putin camera inalta cat doua etaje… atmosfera: Hemingway habar n-avea.

Strazile sunt pline de contraste, e destul de deprimant. Tuk-tuk-urile sunt nemaipomenite si mai mult decat atat am fost la un restaurant unde stateam pe niste perne pe terasa de la etaj care am inteles ca e mai pentru expati dar are mancare traditional khmera. Superb.

Sa fiu sincer nu stiu sincer ce simt insa e fantastic oricare ar fi sentimentul general.